Draga mea, uite că am ajuns și la finalul acestui curs online tare special pentru mine! Sper că te-am putut ajuta, că ți-am oferit informații ce te vor ajuta pe viitor și sper să pui în practică tot ce am învățat împreună. Așa, ”cu cartea în față”, cum se zice, până ce vei învăța tehnica, apoi cu multă siguranță de sine și având explicațiile mele în gând. Îți mulțumesc că îmi dai ocazia să pun o cărămidă la zidul formării tale profesionale, sunt recunoscătoare pentru asta!
Îmi doresc să încheiem acest curs într-o notă relaxantă, de recapitulare, să trecem în revistă aspecte importante pe care le-am învățat deunăzi și care ne vor asigura o rezistență a materialului tehnic pe unghiuțe de până la 4 săptămâni. Să începem!
- În primul rând, ținem cont de țesut și de răspunsul imun al pielii. Nu tăiem pielea unde nu este nevoie, nu curățăm zona cuticulei în exces, deoarece vom da peste cap ciclul de regenerare al pielii de 26-28 zile și aspectul manichiurii va lăsa de dorit.
- Ținem cont și de matrice și de prelungirea ei pe placa unghială, lunula, pe care le protejăm în orice context. Altfel, dacă unghia naturală este afectată ”din născare”, nu o va mai repara niciun material tehnic. Unghia naturală este o comoară pe care trebuie să o protejăm orice ar fi.
- Ne amintim de legăturile din care este formstă unghia naturală (legături de sulf, legături de apă și legături ionice). Evităm expunerea prelungită la umezeală, evităm soluțiile acide și folosim mănuși cât de des posibil.
- Carcasa unghiei (faldul proximal, faldul distal și șanțurile periunghiale) au rolul de a proteja unghia naturală, iar noi trebuie să le păstrăm integritatea. Nu tăiem pielea de pe faldul proximal, nici de pe faldurile laterale (ne amintim: 1-2 mm mai jos de sinus), păstrăm poziția hiponichiumului (în evităm, atât în momentele în care lucrăm cu pila, cât și atunci când scobim cu freza), iar în șanțurile periunghiale avem mare grijă atunci când lucrăm cu capetele de freză, să nu lezăm membrana albicioasă care leagă placa unghială de faldul lateral (dacă insistăm prea mult, putem provoca onizoliză, adică desprinderea plăcii unghiale de patul unghial).
- Întotdeauna, înainte de aplicarea manichiurii, degresăm pielea și unghiile; cel mai bine, trimitem clienta să se spele pe mâini.
- Mătuim unghia naturală cu o pilă de abrazivitate redusă, pentru a nu îndepărta multe straturi.
- La întreținere, nu îndepărtăm tot materialul tehnic de pe suprafața plăcii unghiale, decât dacă prezintă lifting (dacă a ”prins aer”). Altfel, cu cât pilim mai mult unghia naturală, cu atât pierdem aderența, așa cum ți-am mai spus.
- E posibil ca aderența materialelor tehnice să fie afectată de anumite schimbări sau tratamente pe care le urmează clienta (cel mai adesea, hormonale). dacă observi o schimbare în decurs de câteva luni, întreab-o dacă a modificat ceva în stilul ei de viață sau dacă urmează vreun tratament, ca să știi cu ce te confrunți.
- Aplică soluții de pregătire în strat foarte subțire. Mai mult NU înseamnă mai bine, mai ales când e vorba de Nail Bonder!
- Cu cât este mai lichidă baza, sau aplicată în cantitate mai mică, cu atât oferă o aderență mai mare. Nu uita de stratul de aderență.
- Oja semipermanentă este mai flexibilă decât gelul, iar gelul este un material dur. Recomand oja semipermanentă (cu apex, metoda nouă) pe majoritatea manichiurilor scurte, chiar și pe unghiile foarte subțiri. Gelul este potrivit pentru construcții, schimbări de arhitectură sau persoane care au unghia traumatizată, subțiată. Înainte de a aplica orice material pe unghii, analizează-le bine și decide tu ce material este potrivit pentru acele unghii, nu clienta.
- Atunci când aplicăm materialele, fie gel sau semi, e important să avem o cantitate mică de material în zona cuticulei, trecerea dintre zona lunulei și gel să fie insesizabilă. Cu cât este mai mult material în zona cuticulei sau în zonele laterale, cu atât mai repede se va desprinde.
- În funcție de lungimea unghiilor, alegem tipul de apex: de 30% sau de 50%.
- Culoarea nu trebuie să se scurgă nici în zona cuticulei, nici în șanțurile periunghiale pentru că, bineînțeles, va crea lifting. Să nu ai grijă, atunci când aplici culoarea sub fald, chiar dacă nu o aplici pe bază, ea face aderență cu suprafața superficial mătuită a unghiei naturale.
- Top coat-ul / finish-ul trebuie să fie elastic (specificat de producător/distribuitor) și să fie aplicat în așa fel încât să acopere perfect toate celelalte materiale de dedesubt. Dacă nu te poți apropia de zona cuticulară cu pensula din sticluță, alege o pensulă pentru aplicarea gelului.
- Îndepărtăm praful cu ajutorul unei periuțe de unghii, întâi grosier, pentru a înlătura cea mai mare cantitate de praf. Apoi, îndepărtăm praful cu ajutorul unei periuțe de unghii, înmuiată în cleaner: desprăfuim întâi de la stânga la dreapta, de la cuticulă spre vârf, pentru a scoate praful din zona cuticulei; apoi de sus în jos, în șanțurile periunghiale, pentru a scoate praful din aceste zone. Astfel, cleanerul curăță placa unghială de eventuale grăsimi și impurități, iar praful este îndepărtat în totalitate.
- Cel mai important pas la stilizarea zonei cuticulare este formarea buzunarului. Dacă nu am desprins complet eponichiumul de placa unghială, toată stilizarea se va realiza deficitar. Dacă simți că instrumentul se ”blochează” undeva, înseamnă că acolo trebuie să mai împingi puțin. Totuși, ține minte că nu poți pătrunde sub eponichium mai mult de 1,5 mm!
- Îndepărtăm materialul cu 30.000 – 35.000 r.p.m., stilizăm zona cuticulară cu 8.000 – 10.000 r.p.m., șlefuim cu 6.000 – 8.000 r.p.m. .
- Nu intrăm niciodată cu vârful flacărei în sinus! Din zona sinusului, coborâm în șanțul periunghial stâng, cu planul drept al flacărei paralel cu placa unghială. Dacă vom scăpa aici vârful sau burtica, vom leza peretele lateral al unghiei, iar aderența va scădea în această zonă.
- Dacă simți nevoia să pui presiune, înseamnă că trebuie să crești nr. de rotații ale frezei. Nu pune presiune, deoarece vei crea șanțuri.
- În timpul în care lucrăm în zona cuticulară, trebuie să ne tragem faldul proximal și lateral, pentru a avea vizibilitate și pentru a curăța în profunzime. Tragem de piele cu policele (degetul mare) și cu indexul (degetul arătător).
- Înainte de a tăia cuticulă, trebuie să o ridicăm. Eu țiam recomandat să folosești un capăt glonte, cu vârf rotunjit, cu care nu riști să rănești țesutul.
- Trebuie să avem minim 10 -12 tăieturi cu forfecuța (numără în gănd în timp ce tai), iar la final trebuie să obținem eponichiumul tăiat întreg, fără franjuri. Dacă vom tăia franjurat, va crește tot franjurat.
- Când aplicăm baza rubber, tragem materialul, cu pensula linear, dinspre cuticulă spre mijlocul unghiei și dinspre vârful liber spre mijlocul unghiei. În zona cuticulei, materialul trebuie să fie aplicat extrem de subțire.
- În timpul polimerizării, materialul se încălzește și se scurge, deci este bine să ținem cont degetul întors cu palma în sus încă 3-5 secunde după stabilirea poziției apexului, înainte de a băga mâna în lampă.
- Cuticula se mai întinde către placa unghială, trebuie să te asiguri că ai împins-o înainte de a aplica culoarea.
- Culoarea se aplică cu pensula din sticluță poziționată paralel cu placa unghială, iar mișcările pe care le facem trebuie să fie lungi, fără presiune, pentru a nu crea dâre.
- Când aplicăm materiale în strat mai gros (baza rubber, finish-ul pt. formarea blicului ideal), rugăm clienta să țină mâna în lampă drept, cu unghiile paralele cu planul mesei. Dacă are degetele cu ușoare deviații, verificăm și îi specificăm direcția spre care să țină degetele, astfel încât produsul să nu se miște stânga – dreapta.
- Obișnuiește-te să îți verifici blicul în lumina lămpii de masă, pentru a obține o manichiură cât mai curată.
- Folosește produse de calitate și citește tot timpul specificațiile producătorului/distribuitorului. Dacă ai curiozități sau nelămuriri în privința vreunui produs, mă poți întreba oricând, sunt aici pentru tine.
Suntem gata! Îți mulțumesc, încă o dată, pentru participarea la acest curs, înseamnă enorm pentru mine. Deja ai făcut primul pas către ”Next Level”, felicitări! Vreau să îți urmăresc evoluția frumoasă, așa că dă-mi tag de fiecare dată când aplici tehnica mea, voi fi foarte mândră de tine.
Îți doresc mult succes în tot ceea ce vrei să realizezi, îți doresc cliente cu energie bună și unghii frumoase, experiențe din care să înveți, inspirație, creativitate și multă putere de muncă! Doamne ajută să ajungi acolo unde îți propui și mă bucur mult că ne-am întâlnit pe acest drum; oricând ai nevoie, sunt aici pentru tine!
Ingrid D.