Despre pilă – bagheta magică sau unealta temătoare?

Bună ziua, draga mea! 🌸

Astăzi vreau să vorbim puțin despre primii pași ai unei manichiuri. Indiferent că este vorba despre o manichiură clasică sau una tehnică, avem nevoie de pilă pentru a da formă unghiei. Cum alegem pila potrivită pentru manichiură?

Este adevărat că, în ceea ce privește manichiura clasică, pilele metalice sau cele din sticlă și cele minerale sunt mai populare; însă putem folosi foarte bine și pilele din carton, dacă ne plac mai mult.

În primul rând, când vorbim despre pile, trebuie să luăm în considerare 3 aspecte:

  1. abrazivitatea
  2. forma
  3. grosimea

Chiar dacă abrazivitatea este primul criteriu după care trebuie să alegem o pilă, îți voi spune mai întâi cum stă treaba cu forma și grosimea.

Forma pilei ne poate ajuta sau ne poate încurca. Când folosim pila, este bine să știm că forma de semilună ne facilitează pilirea în zona cuticulei, iar partea dreaptă ne ajută să pilim ușor vârful unghiei sau lateralele perfect paralele.

Grosimea pilei, de asemenea, ne poate ușura sau îngreuna treaba. O pilă subțire, de lemn, ne ajută să pilim colțurile unghiei naturale sau lateralele inferioare cu ușurință. În schimb, o pilă groasă poate răni faldurile laterale ale unghiei, dacă aplicăm presiune prea mare.

Abrazivitatea pilei este criteriul de bază de alegere al unei pile. Aceasta se măsoară după  cum urmează:

  • 80   – 100 – duritate foarte mare
  • 120 – 150 – duritate mare
  • 180           – duritate medie
  • 240           – abrazivitate fină
  • 400 – 600  – se folosesc pentru a da luciu unghiei

Când lucrăm pe unghii naturale, folosim maxim 180, atât pentru pilirea marginii libere, cât  și pentru piliea suprafeței (1, 2, 4). Pentru piliea gelului, putem folosi de la 180 până la 100, cu grijă (1, 2, 3). Pentru pilirea acrilului, putem folosi până la 80, cu mare grijă în zona cuticulei și a lateralelor, pentru că putem răni foarte ușor (3). În ceea ce privește finisarea, buffer-ul (5) are, de obicei, o abrazivitate care ne permite să atingem și unghia naturală, dar fără presiune.

Majoritatea pilelor și bufferelor au câte 2 fețe; de obicei, putem folosi una dintre fețe pentru unghia naturală, iar cealaltă pentru materialul dur. Asta ne ajută să econimisim timp și bani, neavând nevoie de un set de 4 pile pentru o manichiură.

Preferatele mele sunt pilele de la Cupio : se pot spăla și dezinfecta, sunt rezistente și  practice. Cred că se vede care este favorita mea 😁 pila long-lasting 100/180, în formă de semilună, perfectă atât pentru unghia naturală, cât și pentru gel.

Tu ce fel de pilă preferi? Astept să îmi spui părerea ta! Te îmbrățișez!